vineri, 2 februarie 2018

Praștie (București, 1858)

Și pe mine m-a lăsat un pic perplex titlu, dar se pare că Praștia mai este și titlul unui tratat popular de patristică. 
Această ediție este a doua, tipărită la București. 


Din păcate nu am reușit să fac fotografii calitative multe, însă starea generală a cărții era bună, clientul dorind doar o legătură mai potrivită. Cea veche era un cartonaj simplu în pânză crudă și piele de joasă calitate la cotor. 


Cu excepția primului și ultimului fascicol, care au avut nevoie de restaurare și recoasere, blocul de carte era relativ în bună stare, așa că nu a mai fost necesară desfacerea. 


Exemplu de curățare și restaurare a unei file, în acest caz, ultima, înainte și după.

Am lucrat într-o minunată piele de vițel tăbăcită vegetal, pe care am vopsit-o personal prin stropire în nuanțe brun-roșcate. După uscare am șerfuit-o fin pe margini  și la cotor și am presat în ea luciul, reducându-i grosimea cu 50%. 



Stilul ales, conform dorințelor clientului a fost pe cât de nou și de curat a permis un stil de sfârșit de secol 19, cu un chenar dublu liniat în timbru sec, ornamentat cu colțare simetrice în auriu, atât pe spate cât și pe față.


Coperta anterioară este decorată cu o cruce specifică epocii și titlul în chirilică (același scris și pe cotor) iar cea posterioară având ca supralibros imaginea mănăstirii din a cărei bibliotecă provine. 


și un mic clip cu rezultatul final:



Persoanele care se plâng de calitatea filmulețelor făcute cu telefonul, pe grabă, sunt mai mult decât binevenite să-mi facă o cameră cadou. Dacă nu sunt dispuși însă, criticile care țin de tehnic nu îmi sunt utile ;)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu