vineri, 13 octombrie 2017

Legători din țară: Adrian Hornoiu

Cu ocazia vizitei mele la Brașov am reușit să-l întâlnesc în sfârșit pe domnul Adrian Hornoiu, cap de familie, proprietar de legătorie și tată adoptiv a câtorva pisici adorabile cu care m-am jucat pe pofta inimii.

Am programat întâlnirea cu două zile înainte, pentru că data trecută când fusesem în Brașov, nesunând înainte, găsisem închis și am hălăduit prin pitorescul Kronstadt până la ora oportună.


Domnul Hornoiu a fost o gazdă exemplară, m-am primit în foișorul grădinii domniei sale și am împărțit o cafea (respectiv cicoare), alune și biscuiți într-o atmosferă deosebit de plăcută. Am tăifăsuit mai bine de o oră și apoi m-a purtat prin subteranele domeniului său, plin de hârtie, adezivi, mașini de copiat, materiale de legătorie și mirare.


Un om deosebit, cu o poftă de muncă și corectitudine în care m-am regăsit, am descoperit că avem și mai multe în comun: și dumnealui , ca și mine, este autodidact, și el a fost profesor, și el a înlocuit, a creat și a inovat metodele și echipamentul necesar și de care nu dispunea, la fel ca și mine.





A doua zi am revenit și am făcut schimb de tehnici, punând în aplicare o rețetă simplă de aurire a tranșelor la rece care mi-a fost împărtășită de domnul Tudor Cristea acum câțiva ani.  Bineînțeles că domnul Hornoiu nu s-a dat în lături de la a găsi o metodă bună de prinderea a cărții și de la munca de șlefuire a tranșelor cu trei grosimi diferite de hârtie abrazivă, lucru care era făcut înainte de ucenici din pricina dificultății și prafului produs.


Puteți găsi site-ul legătoriei Horana pe adresa http://www.horana.ro iar mai multe detalii de contact găsiți pe http://www.horana.ro/index.php?page=contact


O afacere de familie: Ana și Adrian Hornoiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu