Prepararea cleiului de iepure

Există o serie de metode folosite pentru prepararea cleiului de iepure, aceasta este cea mai folosită și cel mai des întâlnită.

INDICAȚII:

-Toate ustensilele, de la cele pentru preparat cleiul (vase) la pensule trebuiesc spălate cu săpun și/sau spirt, pentru dezinfectare. Materiile existente în ele, inclusiv de la vase sau pensule murdare de clei vechi, pot dezvolta bacterii care afectează calitatea și viața cleiului.

-Apa trebuie să fie cât mai curată, din același motiv. În ordine descrescătoare din punct de vedere al calității, vom avea: apă distilată, apă fiartă, apă plată din comerț, apă de la robinet, apă de fântână. Deși apa plată poate părea sterilă, păstrarea ei îndelungată în recipiente de plastic poate duce la formarea unor culturi bacteriene.

PRACTICĂ

1. Se pisează bucățile de clei bine în cazul în care nu este în formă granulară.

2. Se toarnă apa în recipientul de înmuiere.

2. Granulele se toarnă în apă încet sau se presară. 

3. După câteva minute se amestecă bine cu o spatulă, existând posibilitatea ca apa să nu fi udat toate granulele. Nu trebuiesc lăsate grămăjoare uscate. 

4. Se lasă peste noapte la înmuiat. Rețetele variază de la câteva minute la mai multe ore, însă rețeta tradițională este de o noapte. Apa nu trebuie să fie prea puțină și se poate completa cu puțin mai multă odată ce toate granulele au fost udate. Unele rețete folosesc și un volum dublu sau triplu de apă, însă noi vom folosi minimul necesar pentru un clei cu vâscizitate mai mare (mai gros).

5. După înmuiere, cleiul va fi absorbit toată apa din vas și va avea consistența gelatinei tari. Granulele ude vor adera una de cealaltă în așa se încât se va putea scoate cu o spatulă întreaga masă de clei, care va păstra forma vasului, fără niciun efort. Vasele de sticlă sunt fragile și acolo se poate folosi spatula, însă dacă înmuierea s-a făcut într-un vas de tablă (godetă, conservă) sau de plastic, se poate întoarce cu față în jos, pe o foaie de hârtie și se poate izbi încet, eliberând masa de clei dintr-o bucată.  În fotografia de mai jos, se poate vedea că apa a fost puțin sub nivelul suficient, astfel încât la nivel superficial existau granule care se udaseră dar în timpul nopții s-au uscat. 

6. Se pune vasul cu apă pe sursa de căldură și se pune vasul pentru clei în interiorul acestuia. Temperatura trebuie să fie constantă. Odată ce granulele de clei udate se topesc, cleiul va deveni lichid, de consistența caramelului, cu o culoare brun-deschisă ușor opacă. 

Acesta va fi uleios la atingere și va deveni lipicios odată uscat și frecat între degete, iar odată înmuiată pensula sau spatula de amestecat în el va forma un șuvoi generos care se va scurge frumos și va lăsa apoi stropi grei. Cu cât este mai diluat cu atât va fi mai greu de uscat.

7. Se va păstra fluid lăsându-l în apă caldă și se va lucra la cald. Dacă se va lua recipientul de clei din recipientul de fiert pentru un lucru mai facil, acesta se va pune înapoi în apa menținută caldă și se va amesteca până când cleiul va redeveni fluid.

8. Pojghița subțire de clei puțin uscat care se formează când cleiul încălzit nu este folosit mai mult timp se rupe cu spatula sau cu bățul de amestecat și se cufundă în cleiul proaspăt, reintegrându-se ușor în masa cleiului. 

USCAREA

Cleiul de iepure are trei faze: lichid, gel și tare.

Lichid este starea în care cleiul se aplică și e caracterizat de căldură. Numei cleiul cald este lichid și trebuie menținut cald în mod constant în timpul lucrării. Termenul Open Time (Timp de Lucru) se referă la această fază, în care cleiul este manipulat cu ajutorul pensulei.

Gel este starea imediat următoare, gelificarea survenind în momentul în care temperatura lichidului scade. Odată rece, cleiul lichid se gelifică, devine compact, dar elastic. În acest stadiu nu mai poate fi manipulat cu pensula, ci doar cu ustensile tari: poate fi tăiat cu cuțitul, rașchetat cu dalta (în cazul surplusului) sau cojit. 

Tare este starea imediat următoare gelificării, survenind în urma evaporării apei din gel. Acesta îți pierde mare parte din elasticitate și volum, în funcție de prezența sau absența aditivilor. În această fază poate fi manipulat la fel ca gelul, cu diferența că acum poate fi spart cu ciocanul pentru a obține bucăți, cioburi sau granule perfect reutilizabile. 

SPECIFICAȚII

La noi rareori este menționată tăria cleiului, un factor decisiv în alegerea sa. De moment ce literatura despre acest adeziv este extrem de săracă iar distribuitorii nu precizează diferențele, nici eu nu știu cum anume se poate traduce termenul de Gram Strength, folosit pentru a denota puterea acestuia. Propun să nu folosim traducerea mot-a-mot, anume ”puterea gram” sau ”gram-putere”, ci simpla noțiune de Tărie, urmată de indicele numeric aferent, de obicei între 32 si 512. De moment ce nu am beneficiat de informații despre fiecare treaptă de tărie, le vom aborda pe cele mai des întâlnite

Tăria 135 (135 Gram Strength)

Folosit în tâmplăria generală, este destul de slab. Nerecomandat legătoriei. Are cel mai lung timp de lucru. 

Tăria 192 ( 192 Gram Strength)

Are o claritate mai mare din cauza rafinării îndelungate. Este folosit în construcțiile de mobilier fin cu succes. Are un timp de lucru larg.

Tăria 251 (251 Gram Strength)

Este folosit cel mai des în tâmplărie și în construcția mobilierului, dar și în construcția instrumentelor muzicale. Timpul de lucru este mai mic.

Tăria 315 (315 Gram strength)

Este folosit în aplicații cu stres ridicat, având o rezistență superioară. Este folosit în principal de constructorii de instrumente muzicale. Are cel mai scurt timp de lucru.

Cu cât tăria e mai mare, cu atât timpul de lucru e mai scurt, deci gelificarea se produce mai rapid. Nu se recomandă diluarea unui clei superior, de tărie mare, pentru a obține o vâscozitate redusă și un timp de lucru mai lung, ci se recomandă o tărie mai mică. Deasemenea, nu se recomandă concentrarea unui clei slab prin evaporare pentru a avea o vâscozitate ridicată și un timp de lucru mai scurt, ci folosirea unui clei de tărie mai mare. 

ADITIVI

Aditivii cleiului făceau parte din micile secrete ale meseriașilor, câteodată decoperite și ținute sub secret cu sfințenie de liniajul meșteșugăresc. Sunt diverse substanțe care odată adăgate cleiului îi conferă proprietăți speciale, în funcție de utilizare. Se acceptă în genere că nu afectează priza cleiului și se recomandă adăugarea lor înaintea folosirii, după lichefiere.

Oțet alb: ajută la priza inițială, aproximativ o linguriță sau două sunt de ajuns.

Sulfat de aluminiu: face cleiul impermeabil. Nu există detalii despre acest aditiv. 

Glicerină: face cleiul flexibil, odată uscat, extrem de util pentru încleierea cotorului.

Uree: extinde timpul de lucru, în special într-un mediu rece și poate produce flexibilitate crescută, dacă se trece de procentul de 15% din greutatea ccleiului uscat.

Surse digitale:

http://www.frets.com/FretsPages/Luthier/Data/Materials/hideglue.html

https://www.violins.ca/info/hide_glue_preparation.html

http://www.spurlocktools.com/tech_tips1.htm

https://www.toolsforworkingwood.com/store/item/MS-HIDEGL.XX/Hide_Glue

Surse scrise, în curs de editare a bibliografiei.