vineri, 19 ianuarie 2018

Psaltire sibiană


Volumul prezent este jumătate psaltire sibiană, jumătate ceaslov, ambele din secolul 19, și oarece incomplete. 





Coperta din piele a fost îndepărtată (urmează  să fie restaurată separat, într-un proiect propriu) și înlocuită cu o legătură nouă, de marochin bordo. 

Am copiat și reprodus modelul central, un supralibros iconografic de secol 19 care imită modele mai vechi, și am înlocuit modelele colțarelor cu ceva mai apropiat stilului epocii și locului, de moment ce colțarele originale nu făceau parte din aceeași familie stilistică. 














Și un mic videoclip final: 




vineri, 22 decembrie 2017

Jurnal de lux în stil grecesc


Jurnalul de față a fost prezentat unui  înalt ierarh și un om de o vastă cultură bibliofilă, așa că m-am străduit să pun toate elementele de stil ale unei legături venețiene executate de meșterii greci din secol 17 (pe cât a fost posibil), într-o legătură de calitate și rezistență moderne. 


Pielea este un marochin suplu de culoare sanguin, cu gren aparent, lustruită cu fierul la cald și imprimată cu unelte de mână. 

Atât fața cât și spatele au câte un chenar compus: trei chenare concentrice trase în blind cu fier dublu și simplu, chenarul extern legat de chenarul mediu cu diagonale scurte, chenarul mediu legat de cel intern cu diagonale și câte un fleuron iar cel intern găzduind câte un ecoinson (fleuron sau ștampilă de colț) în auriu. 


În fiecare colț distal al chenarului extern este delimitată îmbinarea cu câte o unealtă mică în auriu.

Fața are ca decorațiune centrală un supralibros cu Hristos Pantoktator iar spatele, o rozetă în romb formată din aceleași unelte de colț, ambele în auriu. 


Cotorul găzduiește câte un fleuron central în sec (același ca pe fețe) în fiecare dintre cele cinci câmpuri delimitate de cele șase nervuri, patru dintre care sunt liniate fin în auriu. 





joi, 21 decembrie 2017

Legături de epocă: Dumnezeeștile Liturghii, Neamț, 1860.



Cel de-al treilea volum al seriei prezentate de clientul meu a fost cel mai spectaculos: Dumnezeeștile Liturghii, tipărite la Neamț de Ieromonahul Teofilact în 1860. 


Un volum cu filele exemplar păstrate, nici măcar un colț îndoit sau o pată de ceară, gravuri curate, cusătură întreagă, 




însă cineva s-a ostenit să desfacă legătura în piele, a căror rămășițe se puteau observa pe alocuri, însă este posibil să fi fost montată într-o ferecătură bisericească de moment ce a fost păstrată atât de bine. 





Am construit un cotor flexibil cu nervuri false pe sub care cotorul cu nervuri aparente se putea deschide în voie. Am optat pentru această metodă din trei motive: păstrarea deschiderii orizontale și flexibile a cărții, nemodificarea structurii cotorului original și umidității filelor (prin lipiri suplimentare cu clei animal) și nu în ultimul rând, estetică și rezistență.



Pielea tăbăcită vegetal a fost vopsită într-un castaniu cu ape, iar legătura a fost ținută într-un registru sobru: nicio decorațiune înafara unui medalion frontal cu Hristos Pantocrator, la fel ca legătura originală. 

miercuri, 20 decembrie 2017

Legături de epocă: Regulamentul Organic, 1860

Al doilea volum al clientului meu a fost Regulamentul Organic, publicat la București în 1847.


Deși nu am noroc de timbre de legător ca la primul, volumul de față fusese legat în mod exemplar din punct de vedere al structurii, dar deficitar ca rezistență la cotor.

Desfăcând montajul am găsit o cusătură pe sfori îngropate foarte subțiri și extrem de ordonat cusută și bătută, încleiată puțin, atât cât să permită flexibilitate în deschidere, o trăsătură destul de rară în legăturile noastre. 


Dacă finețea cusăturii i-a permis rezistență în ciuda uzurii, finețea legăturii i-a adus destrămarea: pielea extrem de subțire folosită atât la colțuri cât mai ales la cotor a produs o articulație slabă, care a cedat cu timpul și a determinat detașarea completă a acestuia.


 Volumul este un exemplu foarte bun de stil de legătură În Optime: arată ca o Jumătate (Halbfranz), adică o învelitoare ieftină cu colțare și cotor din piele, însă spațiul ocupat de piele este mult redus față de legătura pe jumătate, linia pielii delimitându-se pe copertă la o optime din lățimea totală.  


Am lucrat pe un carton mai gros decât originalul, cu o piele suplă dar rezistentă, vopsită în negru, cu un cotor construit conform dorințelor clientului (și cunoștințelor sale bibliofile), compartimentat în șase câmpuri simple, totul lustruit cu fierul de finisat.



Contrar practicilor moderne de legătorie în serie, am folosit o metodă rezervată exemplarelor de lux și am completat interiorul copertelor cu același material subțire iar cotorul a fost făcut în sistem burduf, pentru o consolidare și o potrivire perfectă.  Materialul verde folosit este o imitație de piele din poliuretan pe suport de hârtie, foarte apropiat în textură cu imitația originală. Deși credem că astfel de materiale sunt recente, imitații de piele au fost folosite în legătorie cu mult timp în urmă, chiar și în secolul 18 cunoscându-se exemple. 

marți, 19 decembrie 2017

Legături de epocă: Petrini: Carte de Bucate

Trei legături (publicate separat aici) mi-au fost comandate de un vechi client, unul dintre cei mai pasionați bibliofili pe care i-am întâlnit, pentru a reproduce cât mai fidel legăturile destrămate în care se aflau sau a reface în același stil legăturile pierdute. 

Prima este o Carte de Bucate, de A. Petrini, publicată la I.G.Hertz București în 1926.

Legătura este una artistică, nu cea din tipografie, și a fost cusută pe benzi de bumbac și îmbrăcată în jumătate,


folosindu-se o pânză lăcuită vișinie pentru cotor și colțuri și o hârtie decorativă specială, numită Papier Tourniquet, în nuanțe de vișiniu, brun și negru. 


Nu mică mi-a fost surpriza să descopăr și această mică bijuterie la interior, pe forzațul fix, anume timbrul legătorului care a legat-o acum mai bine de 80 de ani: ”Tipografia Legătoria de Cărți Incadrare de Tablouri NICOLAE P.PEIU BÂRLAD”



Clientul m-a rugat să păstrez nu numai timbrul, ci întreg forzațul, ceea ce am și făcut, operațiunea de dezlipire a ambelor forzațuri fără a rupe hârtia durând mai bine de o zi. 


Și nu doar de dragul deontologiei conservării: clientul meu era chiar descendentul legătorului!

Am reconsolidat legătura la interior, am rotunjit-o din nou și am lipit forzațurile cașerate pe hârtie de Ph neutru într-o nouă copertă care respectă culorile, 


folosind piele tăbăcită vegetal vopsită la culoarea dorită și o reproducere fidelă de hârtie Tourniquet, tratată cu shellac și ceară pentru a o face impermeabilă și a-i oferi un lustru aparte. 


vineri, 8 decembrie 2017

Rugăciunile Dumnezeeștii Liturghii 1895


Cartea de față este deocamdată neidentificată cu certitudine. Sunt sigur de titlu, însă anul este incert: Pascalia atașată începe cu anul 1887, însă din explicații, ”anul acesta 1895” este menționat. 


Clientul care mi-a încredințat-o mi-a spus că nu ar dori să modific conținutul, doar adăugarea unei coperte mai potrivite. Cartea era oarecum restaurată (undeva la mijlocul secolului trecut) cu foiță de pelior gălbui și clei pap, însă și cu alte tipuri de hârtii mai mult sau mai puțin subțiri. 

 

Coperta era din carton, cu o învelitoare simplă de pânză crudă gri fără niciun fel de marcaje, măsurând aproximativ 14,5 pe 9,5 cm. 


Am păstrat corpul de carte așa cum a venit, însă având în vedere că din pricina coaserii, cotorul era deosebit de umflat și dădea volumului un aspect trapezoidal, am decis să stabilizez structura rotunjind cotorul și bătând un falț generos în profil rotund, compensând spațiul prin montarea unor coperte groase (4mm) pentru ca totul să aibă o formă plăcută și eficientă. 



Legătura cea nouă a fost realizată din piele tăbăcită vegetal, vopsită și fixată prin metode proprii într-un brun-castan discret, învechită și patinată după o metodă proprie și lustruită cu fierul încins pe toate suprafețele, pentru a crea un contrast și mai pregnant între fond și decorațiuni. 


Ambele fețe au un chenar distal paralel cu laturile, tras cu o filetă decorată sumar, în colțuri câte un ornament venețian (aldin), coperta posterioară are un fleuron central de aceeași factură iar fața are în centrul câmpului un supralibros iconografic cu Hristos Pantocrator cu patul adâncit. 



Cotorul este structurat în maniera veche, fără șanț despărțitor față de copertă, rotunjit, prevăzut cu cinci nervuri aparente

 care împart spațiul în șase câmpuri alungite, ornate fiecare cu câte un fier aldin dreptunghiular așezat simetric alternat. 


Și un mic videoclip cu lucrarea finită:






miercuri, 6 decembrie 2017

Arhieraticon ferecat în argint


Spre deosebire de prima legătură ferecată în argint care a trecut prin atelierul meu, legătura acestui Arhieraticon a fost lucrată de la zero.


Corpul de file a fost rotunjit și finisat bine, tranșele înroșite și lustruite cu ceară de albine, atașate trei semne de carte și capitalband de satin și forzațuri de pluș roșu. 


Legătura a fost executată din piele tăbăcită vegetal vopsită de mine într-un mahon întunecat (vizibil în lumină naturală), cu grenul tras la mână și lustruit cu fierul. 


Copertele au fost lăsate neornamentate pentru a contrasta spațiul auster și plan al pielii cu spațiul fastuos și ridicat al cizelurii, însă cotorul, împărțit în șapte câmpuri de șase nervuri generoase, a primit câte un fleuron central imprimat în sec. 


Cea mai spectaculoasă parte a acestei legături neo-bizantine este bineînțeles, ferecătura în argint. 


Cu ajutorul meșterului Alexandru Fâșie, care s-a ocupat de ele, am reușit să realizez primul set de ferecături, posibil urmând altele pentru legături similare. Din pricina costului extrem de ridicat și timpului deosebit de lung dedicat cizelării fiecărei piese, este cu neputință să fac astfel de lucrări pe stoc și să le pun în vânzare, așa că for fi executate strict pe comandă. 


Amatorii de chilipiruri vor fi descurajați: nouă piese de argint gros cizelat, finisat, patinat și lustruit manual, montate pe o legătură de piele naturală, costă foarte mult. Cele produse în China din tablă sunt la fel de frumoase și mult mai accesibile, fiind executate mult mai rapid, mult mai ieftin, și în număr mult mai mare. 



Setul a fost compus din nouă piese: patru colțuri externe (prinse în două laturi și un cui), patru colțuri interne (prinse într-o latură și două cuie) și o piesă centrală, cu Hristos Pantocrator, prinsă în șase cuie. 


...și-un filmuleț, de final. 



















miercuri, 22 noiembrie 2017

Enciclopedia României (1938-1943)


Cele patru volume ale minunatei Enciclopedii mi-au fost trimise de către prietenul Constantin Crăciun, de la Anticariatul Central din Râmnicu-Vâlcea. 

Din păcate nu au avut coperte, însă blocurile de carte erau extrem de bine cusute și păstrate, așa că nu a fost greu să le leg. 


Deși dorise o legătură cât mai simplă pentru ele, volumele au stat în atelier mult timp din pricina altor comenzi, așa că am dorit să-l surprind și să execut ceva mai elaborat, cum s-ar fi potrivit unui astfel de lucrări. 

Cotorul este tip Secco Scris, cu numele lucrării în câmpul II și volumul în câmpul IV (ambele liniate în auriu),


iar copertele au o decorațiune aldină, formată din trei fleuroane pline separate, aplicate în colțar compus în fiecare unghi al chenarului. 



Spre deosebire de coperta posterioară, cea anterioară are imprimat ca supralibros heraldic Stema României Mari în auriu.

 
Culoarea aleasă a fost Sanguin. 


Avem aici și colofonul lucrării, pe care l-am reprodus pentru a nota legătorii atelierului din Imprimeria Națională: 

Șeful atelier: Florescu T. Gheorghe
Lucrători:
Diamandescu Didina
Diamandescu Petruța
Dumitrescu Victor
Rusu Traian
Stănescu Jean
Tomescu Teodor